Toma de doi bănuți

 

Citez mai jos dintr-un articol dintre multele care-mi plac la un blogăr care scrie rar dar nu mă dezamăgește niciodată. E unul dintre oamenii care mă împiedică să devin complet dezinteresat de instituția bisericii.

Thomas is one of my favourite of all the disciples. He is often referred to as ‘Doubting Thomas’ – the unbelieving disciple. And this is based on the passage we just read from the Gospel according to John. I heard many sermons in the past about how we should be like the ten disciples, not like Thomas. We should believe what the Bible says, and not doubt. We should all have faith, we should all believe, and not doubt, like Thomas did. After all, Jesus did say to Thomas: “Don’t be unbelieving. Believe.”

….

It is interesting to me that this passage about Thomas is the most well known biblical reference about this disciple. But Thomas appears earlier in the Gospel according to John, when Jesus and the disciples receive the news that Lazarus had died. Jesus wants to return to Lazarus in Judea, where his life had been threatened before, and Thomas is the only disciple who says: “Let us also go, that we may die with him.” (John 11:16).

 

Daniel Mănastireanu

 

Mi-am obosit interlocutorii mereu cu obsesia mea pentru două personaje biblice: Iona și Toma.

Pe Toma îl folosesc ca să-mi explic și accept starea mea naturală în raport cu divinitatea: dragostea rănită prin neînțelegerea regulilor jocului.

Iona este cel care reprezintă răspunsul meu natural la impulsurile venind dinspre divinitate: oboseala venită din neînțelegerea sensului jocului.

 

Daniel vorbește mai sus de Toma și aduce la lumină motivul pentru care el îl preferă pe Toma multor altora. Motivul pentru care mă identific cu Toma și eu: a fost singurul care atunci când Isus a decis să ignore pericolul de a fi omorât pornind spre Iudea, a spus simplu: Să mergem să murim și noi cu El

Propoziția asta îl scoate, în mintea mea, din rândul celorlalți ucenici. Un om care pleacă hotărât la moarte pentru că altuia nu-i pasă că va fi omorât (așa trebuie că părea Isus în momentul ăla) nu poate fi decât un fanatic sau un nebun. Sau amândouă. Ceea ce mă atrage la povestea lui e tocmai asta: că poți părea perfect sărit chiar când iei decizia perfectă.

Ce e totuși cu trădarea lui Toma? Simplu: o etapă din evoluția lui și nu o involuție. Perfecta lui onestitate care l-a făcut să ordone: Să mergem…să murim, l-a împins și la: Nu cred…până nu văd.

Aceștia au fost cei doi bănuți pe care Toma i-a aruncat pe ape să înmulțească bucuria milioanelor de Tomi ce aveau să-i urmeze.

 

 

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

12 Responses to Toma de doi bănuți

  1. Camix says:

    Îmi colectasem la un moment dat un citat dintr-un autor legat de exact această îndoială pe care o traversează majoritatea oamenilor (dacă nu toţi, dar asta nu ştim). Nu-l mai găsesc şi nici nu-mi amintesc despre cine era vorba, dar spunea că nu crezi cu adevărat decât lucrurile de care te-ai îndoit puternic înainte. Sau cel puţin, care au trecut prin filtrul îndoielii la un moment dat. E şi acesta un filtru care, pentru unii, e esenţial întru sedimentarea şi fixarea pe viaţă a unor convingeri.

    Omul nu e tocmai partea care să pună condiţii Celeilalte părţi şi nu ştiu dacă putem trasa vreo linie despărţitoare între îndoiala sinceră şi nevinovată de care El se îndură cu uşurinţă şi îndoiala îngâmfată care cere la nesfârşit dovezi tot mai concrete şi mai spectaculoase ca să se facă dispărută. Dar asta e deja o paranteză de detaliu care îmi veni în minte.

    • nomorefear says:

      …nu crezi cu adevărat decât lucrurile de care te-ai îndoit puternic înainte…

      Sună puțin încâlcit, încerc să găsesc o logică: credința este un act, stare, emoție prea puternică, un taifun care nu lasă nici o șansă concurenței, pentru a nu fi verificată și trecută prin ciur și dârmon până să-și câștige dreptul de totului-tot al destinului meu.

      Dacă a crede nu înseamnă a-ți trimite în concediu de odihnă rațiunea, care este raportul rațiunii cu credința? Este credința o prelungire a rațiunii? Este o formă superioară a ei? Este de fapt posibilă descrierea credinței, definirea ei apelând doar parțial la rațiune și lăsând loc cuiva din afară să completeze restul?

      Ce șanse are un om să creadă fără să priceapă (să vadă, în cazul lui Toma)?

      Am învățat un lucru cu timpul: nu evalua niciodată măsura credinței cuiva. Există oameni care vor crede după ce vor vedea și bucuria lor va fi mai mare pentru că lor Isus li se va adresa personal.

      Nu supărarea ci indiferența omului îl jignește pe Dumnezeu.
      Toma este copilul din noi care-l provoacă pe Tată să fie mai clar în răspunsuri

      • Camix says:

        Păi nu ştiu dacă sună chiar atât de încâlcit; sau o fi sunând, dar asta poate înseamnă tocmai faptul că nu trebuie căutată în ea logica (firească), mai ales că eşti pentru ideea de credinţă nebazată pe raţiune.
        Altfel spus, o fi sunând încâlcit, dar uite că la Saul-Pavel s-a întâmplat exact aşa. Şi n-a fost vorba de raţiune. Odată ce ai cunoscut cum e îndoiala şi te hotărăşti pentru credinţă, mă gândesc şi eu că e un taifun care nu mai lasă loc concurenţei după aceea.

        Nu ştiu dacă întrebarea (ce şanse are un om care nu vede/ pricepe să creadă) merge formulată la modul general. Mie mi se pare că Dumnezeu nu procedează cu toţi la fel tocmai pentru că fiecare avem alte slăbiciuni. Cu Toma, despre care ştia că va fi slab în acel moment, i-a dat medicamentul necesar.

        Şi eu cred că mai degrabă indiferenţa decât supărarea (remember Iacov, nu?) Îl jigneşte.

  2. A.Dama says:

    Iti plac extremele. Sa mergem sa murim – idealism romantic. Nu cred pana nu vad semnele cuielor – naturalism.

    Ce sanse are un om care crede fiindca n-are incotro?

    Nu indiferenta, ci neascultarea e ofensatoare. Indiferenta se poate situa inainte de cunoastere. Neascultarea presupune cunoasterea…

    • nomorefear says:

      Da, dacă extremele nu sunt confiscate de ideologii de la cele politice la cele religioase. Ele sunt singurele capabile să trezească răspunsuri. Colegii lui Toma n-au răspuns la prima provocare (erau necrescuți sau ne-născuți încă,cred), Isus a răspuns la a doua. Există un timp și pentru extreme să-și revendice locul în dinamica relației om-divinitate. Creștinismul însuși își are originea într-o decizie extremă luată de Dumnezeu.

      Când n-ai încotro se cheamă că ai circumstanțe atenuante 🙂
      Sincer, asta e experiența ta?

      Obiecția ta privind indiferența are logică în contextul credinței care n-are încotro: odată intrat în conul de lumini și umbre al credinței practice nu mai poți fi indiferent. Eu mă gândeam la cel aflat la porțile credinței care refuză ajutorul pentru că simte că a venit prea târziu, a obosit cerându-l.

      (știi vreo rețetă în manualul evanghelistului care se referă la boala asta?)

    • nomorefear says:

      Ei vezi, cunoașterea. Cine știe câștigă. Cine e răspunzător de lipsa de cunoaștere suficientă pentru a trece de la indiferență la (ne)ascultare?

      Oricum am da-o ajungem la eterna dilema ou-găină: cine are mandat să facă primul pas: spiritul sau Spiritul?

      De aia nu mă atrage deloc teologia: nu poate nici măcar defini problema darmite să ofere soluții. Și o muncă fără finalitate practică se numește hobby.

  3. A.Dama says:

    Uite unde duc ideologiile!
    Ma mai intrebi de manuale?
    Acum imi vine sa fug cat mai departe de… “comunitate”.
    Of!

  4. sam says:

    Bănuiesc că te referi la furtunile în paharele de apă carismotragicomice.
    Nu pune la inimă. Dacă poți. Fiecare pasăre pe limba ei comunică. Unii cântă chiar cântecul lebedei convinși că au sunat din trâmbiță întrutrezire.
    Alții re-formulează so-lemn (licență brother Lascău)rugăciunea fariseului.

  5. A.Dama says:

    Am pus la inimă.:((((((((
    Mă și mir. Nu am o viață de comunitate. (Și nu mă laud cu asta.)
    Am viață de comuniune.

    Știu că am amânat să răspund aici. Da, experiența m-a pus în fața miracolului.
    (Și… mi-au dat drumul apoi, că nu aveau motive să mă rețină.:D)

    În refacerea comuniunii dintre spirit și Spirit, se lucrează pe cazuri particulare, nu cu mari mulțimi… Că doar fiecare are boala / bolile lui. Cum ar fi să fii operat de picior, dacă te doare urechea?

    Eh.

    Mulțumesc de li cent a! Am avut parte în adolescență de predicile live ale lui Petru Lascău. Acum îmi revin amintirile…:)

  6. sam says:

    Evident că se pot scrie romane pe tema vindecărilor miraculoase. Pot înțelege isteria din ambele tabere. Evident nu pot înțelege (accepta) ne-simțirea călăuzelor aruncătoare de fumigene.
    Pentru un lider (fie el și ne-ordinat)mulțimea amețită de petarde nu ar trebui să fie un cobai ci un pacient. Operațiile nu se duc până la capăt orbește fără să fii cu ochii permanent pe monitorul care urmărește pulsul pacientului.
    Nu am reușit să fiu convins încă de nimeni că a fi lider e o poziție de invidiat și totuși nu văd aproape pe niciunul să renunțe ușor la ea. nici măcar într-un weekend pentru măcar 2 ore.
    N-am văzut prea des practica sincerității la aceștia, sinceritate care să- oblige să mai spună times to times: Sincer nu știu
    sau
    Dați-mi o pauză, am obosit, nu mai știu nici eu dacă fac bine ce fac
    sau
    Oameni buni, mă plictisiți, mă exasperați, nu sunt Jesus să vă satur mereu cu 5 pâini cât am eu la mine

    Și să se uite în jur și să-l ia pe Gheo care e cunoscut de toți ca om onest și integru și care știe și el limba română și să-l roage să mai ia și el din jugul lui.

    etc

  7. A.Dama says:

    Utopic, atopic, paradoxal centrotopic!… Ei, ei, Sam! Ai șansa să devii unul. Mă înscriu. Și dacă vrei pauză times to times, voi deveni înțelegătoare. Încă nu sunt.:) Și nu… nu-mi plac cei care țin cu dinții de scaunul dintâi. E o chestie de formă, nu? Că nu își iau responsabilitățile în serios. De ce-ar avea nevoie de pauză?

    Eu am fost dată peste cap când, într-o biserică, s-au îmbrâncit, s-au aruncat pe jos, gata-gata să se strângă de gât, fiindcă a ieșit la vot cel nedorit de una dintre părțile de enoriași. Însă a trecut ceva de-atunci.

    N-am avut obiceiul să mă pronunț asupra campaniilor de vindecări televizate etc. N-am să-mi fac un obicei acum. Și nu mă iau doar după youtubes și proclamații. Onest ar fi să mergi să cercetezi.

    Cred că e nevoie de un proces când vine vorba de vindecări. Da, se poate să fii vindecat miraculos, fără să fi avut mai dinainte o cunoaștere despre Dumnezeu… Dar minunea trebuie întreținută. Îmi și imaginez ce caricaturi s-ar putea realiza: un atelier de „miracle maintenance”.

    Cine s-ar angaja să scrie astfel de romane?
    Dacă tu scrii, promit să arunc o privire peste, înainte de tipărire.:)

  8. sam says:

    Caricaturi! Alea cu bătăi electorale.
    Evident că nu mă pot pronunța tranșant pro sau contra vindecărilor miraculoase (e vorba de fapte doar nu de ipoteze de lucru) mai ales că n-am fost martor la niciuna care să fie 100% supranaturală (gen schimbarea apei în vin sau învieri după intrarea în putrefacție).
    Nu mă atrag nici măcar ca spectacol. Mi-aș dori să nu existe nevoia de vindecări mai degrabă dar asta nu se rezolvă pe niciun stadion cu sau fără training.
    Ce m-ar îngrijora ar fi sănătatea psihică a multor participanți ai unor asemenea ședințe. Atâta disperare după vindecare fast-food îmi provoacă mai degrabă compasiunea decât sinapsele logicii. Că foamea asta universală poate fi ușor exploatată întru creșterea prosperității personale a diverșilor Chriși este secundar ca importanță raportat la importanța hrănirii adecvate a maselor de cei care-și frâng indignați gâturile privind spectacolul din loje.

    O vindecare fie ea miraculoasă nu transformă caracterul direct și inevitabil așa cum nici doctrina sănătoasă bine explicată de la tribună nu vindecă inimi.

    Apropo de scaune am o alergie din naștere la ele de aia nu stau mult într-un loc 🙂 Am scris totuși ceva azi despre.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s